Analize și articole

Educație fără frontieră

„Trăim cu totii în aceeas lume. Ceea ce facem afectează alte persoane, iar faptele altora ne afectează și pe noi, acum mai mult ca niciodată. A recunoaște că suntem cu toții membrii ai unei comunități globale și că avem responsabilități nu numai către noi, nu este pură retorică romantică, ci realitatea economică și socială modernă” (DfES, UK, 2004)

Oamenii se simt din ce în ce mai ameninţaţi de întâmplări din celălalt colţ al planetei, ei sunt din ce în ce mai conştienţi de nedreptăţile şi violenţa din state îndepărtate şi se aşteaptă ca propriul stat şi comunitatea internaţională să rezolve astfel de probleme. Odată cu apariţia şi răspândirea noilor tehnologii ce creează condiţii unei comunicării rapide între oameni, a înţelegerii reciproce şi a acţiunilor comune, putem să afirmăm că astăzi omul a atins un nou nivel al existenței sale, acela de cetățean global, unde latura educațională și culturală trebuie să ofere premisele învăţării cum să ne guvernăm mai bine.

Transformările ce au loc la nivelul cunoașterii și practicii contemporane, cât și în ceea ce privește accelerarea dezvoltării capacității elevilor, ridică însă probleme dificile în adecvarea activităților de educație și instruire la aceste transformări.

Școala și comunitatea sunt două aspecte care i-a preocupat în egală măsură pe pedagogi, sociologi, psihologi, filosofi, antropologi etc., fiecare încercând să surprindă aspecte ce contribuie la mecanismele de funcționare ale acestora, agenții implicați și gradul de implicare al acestora în promovarea educației.

Școala prin misiunea sa trebuie să răspundă la întrebarea: „în ce măsură școala noastră pregătește individul pentru o viață reală astfel încât să fie satisfăcut și el și cei din jurul său. (...) Orice demers formativ presupune o pregătire a individului pentru a face față solicitărilor exterioare, dar și interioare. A-l forma pentru o profesie, pentru a se pune la dispoziția celorlați, pentru a se integra în comunitate reprezintă un prim obiectiv al educației. A-l forma, pentru a se cunoaște pe sine, pentru a-și da răspuns la propriile căutări și interogații, pentru a lua o poziție față de ceea ce se întâmplă în jur constituie un al doilea obiectiv nu mai puțin important decât primul”[1]. Cu alte cuvinte elevul, educabilul, prin finalitatea educației trebuie să se simtă pregătit pentru a înțelege, constata și dezvălui realitatea. Realitatea astfel creată „nu este o reprezentare sau reproducere a realității exterioare, ci o construcție funcțională viabilă împărtășită și de ceilalți care s-a dovedit utilă și pe parcursul vieții”[2].

Vorbind pe plan educațional acesta trebuie globalizat pentru a răspunde la nevoile și cerințele individului care prin realitățile secolului al XXI-lea, dar și următoarele, devine un individ global (mobil) ce necesită a fi capabil de a muncii și conviețui oriunde în lume.

În orice societate omenească, cu atât mai mult în contextul complexității societății contemporane, investiția cea mai importantă trebuie realizată în pregătirea și formarea unor personalități pe de o parte, iar pe de altă parte să fie integrați în contextul post-modernități pe care-l traversează omenirea.

Astăzi în post-modernism dascălul trebuie să pună bazele asigurării dezvoltării individuale, personale ale fiecărui om în funcție de propriile lor cerințe; deoarece fiecare om are dreptul și trebuie să fie „omul potrivit la locul potrivit”, fiecare om are dreptul să fie fericit atât acasă cât și în profesiunea sa, indiferent de arealul său geografic.

Întrebarea la care, actorii educaționali, trebuie să răspundă este – Instruirea scolara pentru care tip de societate o facem? Pentru ce timp istoric? De aici, trebuie să plecăm în determinarea câmpului de reprezentări, la structurarea acestuia și la organizarea fiecărei componente a învățării scolare.

Autor: prof. Nicolae Mal

specialist în educatie

[1] C-tin Cucoș (coord.), Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice, ed. a III-a, Ed. Polirom, p. 26-28

[2] Siebert, H., Pedagogie constructivistă, Ed. Institutul European, Iași, 2001, p. 16